Un tânăr a vrut să-și pună capăt zilelor după ce unchiul său i-a interzis să se întâlnească cu iubita

Ieri, în jurul orei 23.00, polițiștii din Suceava au fost anunțați de către Valentin M. despre faptul că nepotul său a înghițit mai multe pastile.

Bărbatul locuiește cu soția sa și cu nepotul său, Ioan P. (19 ani). Tânărul este în grija celor doi de mic copil. Adolescentul a dorit ca în seara de 25 noiembrie 2018 să meargă la prietena lui, dar unchiul său nu l-a lăsat. Pe acest motiv, Ioan P. s-a supărat și s-a dus în camera sa. La un moment dat, Valentin M. a intrat în camera adolescentului și și-a dat seama că acesta a înghițit mai multe pastile. 

Unchiul băiatului a declarat polițiștilor și faptul că nepotul său suferă de depresie și se află sub un tratament medicamentos de aproape trei luni de zile.

Tânărul a mărturisit că a înghițit cinci pastile de Xanax, două pastile de Clonotril și o pastilă de Depakin pentru că nu a fost lăsat să meargă la prietena sa.

Echipajul medical ajuns la fața locului l-a transportat pe tânăr la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu „intoxicație voluntară medicamentoasă”.

 sursa foto: ziaruldeiasi.ro

Adauga comentariu