Un transport ilegal de lemne, confiscat de jandarmi, efectuat de către firma gateristului Alin Boșutar a reintrat în posesia acestuia

Un caz cel puțin ciudat s-a produs în comuna Moldovița. Un transport ilegal de lemne, care a fost confiscat de jandarmi, a reintrat în posesia gateristului care a efectuat respectivul transport.

La sfârșitul lunii august 2020, un echipaj de la Postul de jandarmi montan Câmpulung Moldovenesc a depistat pe un drum forestier din comuna Moldovița un camion care efectua un al doilea transport de lemne în baza aceluiași aviz de însoțire. În atare condiții, cantitatea de 39,5 mc de lemn a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic (OS) Moldovița.

Materialul lemnos a fost depozitat lângă o casă de vânătoare ce aparține OS Moldovița.

Cristian Gafincu, șeful OS Moldovița, ne-a explicat că, în conformitate cu prevederile legale, lemnul confiscat de la Alin Boșutar a fost donat Primăriei comunei Moldovița. Legea prevede ca materialul lemnos confiscat ce rezultă din anumite activități infracționale să fie donat fie la Primării, fie la Școli, fie la Biserici.

În cursul zilei de miercuri, 16 septembrie 2020, un camion ce aparține firmei lui Alin Boșutar a ridicat lemnul respectiv din depozitul aflat lângă casa de vânătoare a OS Moldovița.

Am încercat să obținem un punct de vedere din partea Primăriei comunei Moldovița pentru a aflat de soarta lemnului, însă fără succes.

Trebuie menționat însă faptul că Primăria Moldovița ar fi putut contracta societatea administrată de Alin Boșutar pentru a transporta lemnul confiscat și ulterior donat din depozitul OS Moldovița într-un depozit al administrației comunale.

Adauga comentariu