Un vicovean beat, care s-a luat la întrecere cu polițiștii, și-a distrus mașina și a fost cât pe ce să se nenorocească.Teribilistul a plonjat cu mașina în apropierea albiei râului Suceava

Aseară, pe la ora 23.00, un echipaj de poliție care patrula a observat un autoturism care circula în zig-zag pe DJ 209 G, pe raza localității Straja. Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar șoferul autoturismului marca Audi A6 nu s-a conformat și a accelerat.

Șoferul și-a continuat deplasarea către localitatea Brodina. Deoarece individul prezenta un real pericol pentru siguranța traficului rutier, polițiștii s-au angajat în urmărirea acestuia având semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

 

După o urmărire de aproximativ 15 kilometri, autoturismul marca Audi A6 a ajuns în localitatea Brodina, iar când șoferul a încercat să vireze la stânga mașina a derapat, a părăsit partea carosabilă, s-a izbit într-un parapet și a plonjat în apropierea albiei râului Suceava.

Șoferul a fost scos din mașina pentru a i se acorda îngrijiri medicale, dar acesta a refuzat spunând că nu este lovit.

La volanul autoturismului în cauză se afla Petru Hasna (47 de ani), din orașul Vicovu de Sus. Acesta a spus că nu a oprit la semnalul polițiștilor pentru că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Individul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

 

 

 

Adauga comentariu