Un zugrav șantajist în vârstă de 75 de ani a ajuns în arestul IPJ Suceava după ce a terorizat o femeie amenințând-o telefonic

O suceveancă în vârstă de 65 de ani, din municipiul Suceava, nu a mai suportat mesajele și apelurile de amenințare pe care le primea și a cerut sprijinul polițiștilor. Femeia a primit mai multe apeluri și mesaje de amenințare în perioada 26 - 31 martie 2021, din partea unor persoane necunoscute. Se pare că șantajiștii îi cereau femeii să îi dea 1.500 de lei unui bărbat pe nume „Ion”, care i-a zugrăvit un spațiu comercial în urmă cu circa doi ani de zile.

După ce au fost sesizați, polițiștii au efectuat verificări. În urma acestora, oamenii legii l-au identificat pe Ioan Țibu (75 de ani), din municipiul Suceava, ca fiind autorul actului de șantaj.

Ieri, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară acasă la individul menționat anterior. În urma perchezițiilor s-ar fi găsit probe temeinice din care ar rezulta faptul că Țibu ar fi săvârșit infracțiunea de „șantaj”. În aceaste condiții, bătrânul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Adauga comentariu