UPDATE Un autoturism marca Maserati s-a răsturnat pe raza localității Poiana Stampei. Trei tineri au murit

În această seară, în jurul orei 00.00, un autoturism, marca Maserati, s-a răsturnat pe raza localității Poiana Stampei.

Trei persoane se aflau în respectiva mașina. 

La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD două echipaje SMURD (B2 + TIM) de la Bistrița-Năsăud, cu sprijinul unei ambulanțe SAJ. 

Celor trei persoane li se aplica manevre de resuscitare.

UPDATE: Cele trei victime au fosr declarate decedate. Două dintre victime au 30 de ani, iar cealaltă 23 de ani.

Vom reveni cu amănunte.

Adauga comentariu