USV este în doliu după ce Marius Cristian Cerlincă a trecut la neființă la vârsta de 46 de ani

Cu mare durere Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din Suceava anunță trecerea în neființă a dr. ing. Marius Cristian Cerlincă, cadru didactic iubit de studenți, stimat de colegi, specialist de înaltă clasă, unul din cei mai buni studenți pe care facultatea i-a avut dea lungul timpului.

„Marius Cristian Cerlincă a intrat în facultatea suceveană în anul 1994 ca student, și-a definitivat studiile și pregătirea aici, din anul 2000 fiind încadrat ca preparator și specialist în domeniul Calculatoarelor și Tehnologiei informației. A urmat apoi încadrarea pe grade didactice superioare contribuind esențial la pregătirea a numeroase generații de studenți și ridicând prestigiul universității sucevene printr-o susținută activitate didactică și prin activități de cercetare dar și prin colaborările avute cu industria de software din zonă.
Dispariția sa discretă și prematură ne doare. Marius Cristian Cerlincă lasă în urmă un gol de neînlocuit atât în familie cât și în comunitatea academică suceveană. Modestia și profesionalismul său vor rămâne modele ale colectivului din care a făcut parte.
Dumnezeu să-l odihnească pe măsura bunătății și generozității lui”, a transmis Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.

Adauga comentariu