Viceprimarul Lucian Harșovschi are de dat socoteală într-un dosar privind o semnătură suspectă pe anexa unui caiet de sarcini

La sfârșitul anului trecut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava l-a trimis în judecată pe inculpatul Lucian Harșovschi, viceprimarul municipiului Suceava, într-un dosar vizând fapte de fals material în înscrisuri oficiale. Alături de acesta au mai fost trimiși în judecată inculpații Sorina Boicu, Sorinel Boicu, Adriana Iacob și SC Manucu COM SRL Suceava.

Din informațiile obținute de reporterii cotidianului online Ziar de Suceava se pare că Harșovschi ar fi semnat și ștampilat o anexă a unui caiet de sarcini al licenței de traseu, licență în baza căreia SC Manucu COM SRL Suceava putea opri maxi-taxi-urile, cu care făcea transport interjudețean, în toate stațiile de pe raza orașului.

Reprezentanții Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava s-au sesizat și au adunat probe de unde se pare că reiese faptul că actul adițional respectiv a fost întocmit în fals.

Astfel, dosarul a ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, iar de acolo, spre judecare, la Judecătoria Suceava. Deocamdată nu a fost stabilit un prim termen în acest dosar.

SC Manucu COM SRL Suceava este adminsitrată de Sorina Boicu, soția lui Sorinel Boicu, patronul firmei de taxiuri Sory&Nel.

Reporterii cotidianului online Ziar de Suceava au încercat să obțină un punct de vedere de la viceprimarul Lucian Harșovschi, însă până la publicarea acestui articol nu a putut fi contactat.

Adauga comentariu