Viceprimarul Lucian Harșovschi a votat la Referendum din Statele Unite ale Americii: „Suntem un popor de creștini și cred că acest lucru spune foarte multe despre direcția noastră”

Liderii PSD Suceava nu s-au implicat în susținerea Referendumului, aceștia arătându-se mai interesați de cricticile venite din partea adversarilor politici.

„Dacă, în aceste zile, societatea românească, mass – media românească, rețelele de socializare sunt cvasi-dedicate subiectului referendumului aflat în derulare, parlamentarii liberali suceveni au alte preocupări - fapt anticipat deja. Deși unii dintre ei au votat și și-au îndrumat alegătorii să participe la vot, în fapt dumnealor sunt preocupați de promovarea în media suceveană a unor subiecte care nu au nimic în comun cu adevărul”, se arată pe pagina de Facebook a celor de la PSD Suceava.

„Nu e vorba de nici un partid politic, nu e vorba de nici o ideologie politică, e vorba despre noi românii, acei români frumoși ce au fost din totdeauna cu frică de Dumnezeu și respect față de familie”, a precizat și consilierul local PSD, Gabriel Buciac.

Chiar dacă le-a recomandat sucevenilor să se prezinte la vot, primarul sucevean Ion Lungu, membru PNL, nu a mai fost atât de activ în perioada zilelor în care s-a putut vota modificarea Constituției. În schimb, viceprimarul Lucian Harșovschi, tot membru PNL, a fost prezent la vot deși era plecat peste ocean în Statele Unite ale Americii.

„Dreptul la vot este esențial și este păcat de cei care au luptat pentru acesta dacă noi nu îl exercităm. Sunt multe discuții referitoare la utilitatea acestui referendum care nu mai contează acum deoarece suntem la momentul votului. Suntem un popor de creștini și cred că acest lucru spune foarte multe despre direcția noastră. Chiar dacă sunt în Statele Unite ale Americii și secția de vot este la o distanță considerabilă de locul unde mă aflu, am mers și mi-am exercitat dreptul constituțional”, a transmis viceprimarul municipiului Suceava, unul dintre liderii PNL.

Sursa foto: Facebook/ Lucian Harșovschi

Adauga comentariu