VIDEO Accident mortal între localitățile Verești și Corocăiești. Un motociclist fără permis a decedat, iar alte două persoane au ajuns rănite la spital

Ieri, pe la ora 17.00, pe un drum comunal dintre localitățile Verești și Corocăiești, a avut loc un accident mortal între o motocicletă și remorca unui tractor.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

„În jurul orei 17.15 , pe DC 66, dintre Verești și Corocăiești a avut loc un grav accident rutier soldat din păcate și cu decesul unei persoane. Din primele verificări pe care le-au făcut polițiștii s-a constatat faptul că un tânăr în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea motocicleta a intrat în coliziune cu remorca unui tractor care a semnalizat dreapta pentru a face pe un drum lateral. Pe motocicleta respectivă se mai afla, în afara conducătorului acesteia, bărbatul de 21 de ani care a și decedat în urma evenimentului rutier, o altă tânără dar și un bărbat în vârstă de 28 de ani. Aceștia au suferit leziuni, fiind transportați la unitatea medicală pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul-șef Ionuț Epureanu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției, s-a constatat faptul că tânărul de 21 de ani, respectiv Florin Gavriliuc, nu avea permis de conducere. 

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

Adauga comentariu