VIDEO Accidentul mortal de la Șcheia a fost surprins de camerele de vedere din zonă. Poleiul nu le-a dat nicio șansă celor doi frați

Accidentul mortal de la Șcheia a fost surprins de camerele de vedere din zonă. Poleiul nu le-a dat nicio șansă celor doi frați. Pe imagini se poate vedea clar cum tânărul de la volan nu avea viteză și încerca să frâneze, dar fără succes. În final, el a încercat să tragă stânga de volan pentru a evita impactul cu trenul, dar nici această manevră nu i-a reușit.

În această dimineață, pe la ora 08.00, un grav accident de circulație s-a produs pe raza comunei Șcheia. La ora 08.11, prin 112 s-a anunțat faptul că, în zona pasajului CFR din apropierea SC Angel Trans SRL din comuna Șcheia, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un tren și un microbuz și că mai multe persoane au fost rănite grav.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că șoferul Constantin Stanciuc (22 de ani), din comuna Moara, în timp ce conducea autoutilitara Fiat Ducato pe un drum comunal neclasificat din satul Șcheia, având direcția de deplasare dinspre DN 17 către localitatea Sfântu Ilie, la trecerea la nivel cu calea ferată curentă fără bariere din apropierea SC Angel Trans SRL Șcheia a intrat în coliziune cu trenul InterRegio 1833 Iași – Timișoara, care circula pe direcția Suceava – Gura Humorului. Trebuie precizat faptul că partea carosabilă a drumului comunal era acoperită cu gheață, iar în zonă existau urme de frână.

În urma accidentului, Constantin Stanciuc a suferit mai multe leziuni fiind preluat de un echipaj medical de urgență SMURD și transportat la secția UPU a Spitalului Județean Suceava, unde în urma evaluării medicale a fost diagnosticat cu „policontuzionat prin accident feroviar, TCC minor, contuzie toracică, fractură femur drept”.

Din nefericire, fratele său, Ciprian Stanciuc (17 ani), pasager în autoutilitara Fiat Ducato, a decedat la locul accidentului.

Șoferul și mecanicul de tren au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Sursa video: Facebook/ Make Suceava Great Again

Adauga comentariu