VIDEO Ce au învățat șoferii din teribilul accident produs pe trecerea de la Tribunal? NIMIC!

Șoferii suceveni par să nu fi învățat nimic din accidentul teribil produs pe trecere pentru pietoni din fața Tribunalului Suceava. Astăzi, aceștia continuă să circule cu viteză, iar pietonii traversează cu frică strada, temându-se pentru viața lor.  

Iulian Chetrariu (26 de ani), șoferul care a ucis-o pe Irina Cristina Airinei (40 de ani) și a băgat în comă copilul acesteia pe trecerea de pietoni în fața Tribunalului din Suceava, a fost reținut în această seară pentru 24 de ore

Individul domiciliat în comuna Mitocu Dragomirnei, se afla la volanul autoturismului marca Audi. Din cauza vitezei, a neatenției și a lipsei de experiență, acesta a izbit-o violent pe femeia care se deplasa, regulamentar pe trecerea de pietoni, cu căruciorul în care își avea fiica în vârstă de un an și șase luni.

Tânărul a declarat în urma accidentului că îi pare foarte rău de cele produse, încercând să povestească întreaga scenă.

Sursa video: Dinu Zară.

Adauga comentariu