VIDEO Cea mai vârstnică femeie din Suceava a împlinit 105 ani. Fosta învățătoare e văduvă de 80 de ani: „Am fost l-am căutat și pe la Bălți și nu l-am găsit”

Cea mai vârstnică femeie din județul Suceava a fost sărbătorită la împlinirea vârstei de 105 ani. Aceasta este o fostă învățătoare din comuna Udești, județul Suceava.

În acest an, Vioricăi Hogaș, pe lângă membrii familiei, i-au fost alături și reprezentanți ai Primăriei comunei Udești, dar și ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război. Aceștia i-au înmânat sărbătoritei flori, o Diplomă de Excelență, o Medalie aniversară și un tort.

În ciuda vârstei, bătrâna este lucidă și are o memorie foarte bună. Aceasta a explicat cât de greu i-a fost să își crească singură fetița de doi ani, după ce a rămas văduvă la vârsta de 25 de ani.

„Eu în viața mea, vă spun sincer, am fost tare necăjită dar nimeni nu m-a crezut. Am întâmpinat greutăți mari, n-am împărțit cu nimeni, numai eu cu fata mea când era mică și cu Dumnezeu”, a povestit Viorica Hogaș.

Soțul acesteia a fost de asemenea învățător, dar și comandant de pluton în Armata Română. Bărbatul și-a pierdut viața în luptele de la Tătarca, în apropiere de Odesa, pe timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

„Am fost, am fost l-am căutat și pe la Bălți și nu l-am găsit, în Basarabia am fost și nu l-am găsit”, a explicat Viorica Hogaș.

După ani de zile, a venit rândul femeii să simtă bucuria când s-a văzut bunică și străbunică.

„Am copii buni, am nepoți foarte buni, care m-au ajutat toată viața. M-au ajutat, m-au iubit și i-am iubit. Nu-s nepoți, sunt copiii mei, eu i-am crescut”, a mărturisit Viorica Hogaș.

Bătrâna s-a arătat profund impresionată de atențiile care i s-au înmânat în ziua în care a împlinit 105 ani.

„Nu mă pot bucura astăzi, de bucuria ce mi-ați făcut-o dumneavoastră mie. N-am cuvinte, nu pot vorbi”, a zis Viorica Hogaș.

 

 

Adauga comentariu