Ieri, în jurul orei 11.30, un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Marginea, a condus un autoturism marca Audi pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți. Acesta se îndreapta spre Marginea. La un moment dat, în dreptul unei vulcanizări, șoferul nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei manevre de depășire a mai multor mașini printre care și a unui autoturism marca Volkswagen, condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Frătăuții Vechi.
Cel din urmă se angajase în efectuarea unui viraj la stânga, fără a se sigura corespunzător. Astfel, mașina tânărului de 19 ani a acroșat-o pe cea a bărbatului de 32 de ani, dar și o mașină aflată în vulcanizare.
În urma impactului, șoferul Volkswagen-ului a fost rănit, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți. Acesta a fost diagnosticat cu „traumatism cranio cerebral minor, contuzie coloană cervicală, rănit ușor”.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Acestora li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.
Adauga comentariu