VIDEO De la Bosanci în fața lui Bocanci! Sute de protestatari, în frunte cu primarul din Bosanci, au mărșălui circa 15 kilometri pentru a-și exprima nemulțumirile privind școala online: „Facem toate demersurile pentru a remedia aceste încălcări flagrante”

Astăzi, peste 200 de copii, părinți și profesori din comuna Bosanci s-au organizat pentru a protesta împotriva deciziei Guvernului privind reluarea cursurilor în condiții normale doar în unitățile de învățământ unde rata de vaccinare a angajaților este mai mare de 60% și împotriva școlii online. Acestora li s-a alăturat și Neculai Miron, primarul comunei Bosanci. De asemenea, pe traseul Bosanci - Suceava, protestatarilor li s-au mai alăturat și alți părinți, profesori și copii din localitățile traversate.

Protestatarii „înarmați” cu pancarte au pornit marșul din fața Primăriei Bosanci având ca destinație finală sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava (circa 15 kilometri). Aceștia susțin faptul că guvernanții îngrădesc dreptul copiilor la educație.

Pentru a încerca să îi țină sub control pe protestatari, mai multe echipaje de Poliție și de Jandarmerie i-au însoțit pe aceștia pe traseul Primăria Bosanci - Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Pe unde au mărșălui cele peste 200 de persoane, traficul rutier a fost îngreunat.

În acest moment, protestatarii au ajuns în fața Inspectoratului Școlar Județean Suceava și își exprimă nemulțumirile în fața lui Grigore Bocanci, șeful IȘJ Suceava.

sursa foto/video: NewsBucovina, Monitorul de Suceava

 

 

Adauga comentariu