VIDEO Dumnezeul bețivilor l-a scăpat nevătămat pe un căruțaș beat al cărui faeton a fost făcut țăndări de un TIR, pe drumul european din Pătrăuți

La data de 15 octombrie 2021, la ora 20.50, polițiștii au fost anunțați prin 112 de către Florin S. (35 de ani), din satul Bucșoaia, comuna Frasin, despre faptul că pe DN2, pe raza comunei Pătrăuți, a avut loc un accident rutier, fără victime.

La fața locului, s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.5 Dărmănești care a depistat un TIR Scania condus de către Florin S. și un faeton tractat de un cal condus de către Sergiu H. (18 ani), din comuna Pătrăuți. Fiind întrebați dacă au nevoie de îngrijiri medicale, cei doi au spus că nu au suferit leziuni.

Polițiștii au stabilit că cele două vehicule circulau în aceeași direcție de mers, Suceava – Siret, iar șoferul TIR-ului a observat târziu căruța, intrând  în coliziune față –  spate cu aceasta. Calul nu a suferit leziuni și a fost preluat de o rudă a lui Sergiu H..

Florin S., conducătorul TIR-ului, și Sergiu H., persoana care conducea căruța, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în cazul primului, și 0,54 mg/l în cazul celui de-al doilea.

Accidentul rutier soldat doar cu pagube materiale a fost înregistrat la Postul de Poliție Pătrăuți.

Adauga comentariu