VIDEO Elevii din Moldovița, puși în pericol cu bună știință. Apa menajeră de la școala din localitate este adusă dintr-un râu în care se scaldă gunoaiele: „Doamne ferește să nu ne trezim cu vreo epidemie”

La școala gimnazială din Moldovița există un risc iminent de apariție a unui focar de infecție. Fântâna unității de învățământ, de unde școala este alimentată cu apă menajeră, a secat, iar pentru ca elevii să dispună de apă, Traian Iliesi, primarul comunei Moldovița, a luat decizia ca fântână să fie umplută cu apă din râul Moldovița. Această misiune le-a revenit pompierilor voluntari din localitate.

Apa din acest râul nu este potabilă, deoarece râu este poluat de gunoaiele adunate de prin comună și depozitate pe albia sa. În aceste condiții, elevii, care au vârste cuprinse între 6 și 15 ani, sunt puși în pericol cu bună știință.

Pentru a-i feri pe cei mici de probleme, directoarea școlii a pus afișe în băile unității de învățământ prin care îi anunță pe elevi că apa nu este potabilă și că nu au voie  să o folosească. Totuși, este greu de crezut că elevii din clasele primare înțeleg foarte clar la ce pericole se expun dacă consumă din apa adusă din râul Moldovița.

Cotidianul online Ziar de Suceava a prezentat zilele trecute problema gunoaielor din Moldovița, care sunt depozitate în apropiere de albia râului omonim.

„Primarul a dat acceptul să se ia apă din râu și să se ducă la fântâna respectivă pentru că a scăzut nivelul apei în pânza freatică și școala nu are apă pentru toalete. Directoare a pus indicatoare, plăcuțe, a sigilat fântâna, nu se folosește potabil apa. Am vorbit cu conducerea Direcției de Sănătate Publică (n.r. – DSP), i-am adus la cunoștință, i-am spus ce se întâmplă acolo și doamna director de la DSP a zis că trimite și ea pe cineva de la inspecție în zonă, ca Doamne ferește să nu ne trezim cu vreo epidemie”, a declarat Adriana Iordache, șefa Gărzii de Mediu Suceava.

Conducerea celor de la DSP Suceava a confirmat că efectuează un control la Școala gimnazială din Moldovița, urmând să comunice, în cursul zilei de mâine, cele constatate și eventualele sancțiuni aplicate.

Comentarii

VasyCristy

28.01.2020 16:10

E incredibil😤cum poti da aviz pt asa ceva??mai ales ca acolo invata copii mici care nu inteleg afisele lipite,vai de capul nostru😕ar trebui sa ne conduca oameni cu capul pe umeri,in schimb.....e vai de noi😣si gunoaiele,nu se strang de la fiecare poarta? ??cum e posibil ca raul sa arate asa?😥vai,vai de capul satenilor,dar mai ales a copiilor care vor trage ponoasele😡😬😠rusine

Adriana

28.01.2020 21:56

In primul rand rusine satenilor pentru ca arunca gunoaiele pe marginea apri. Si in al doilea rand sa.i fie rusine primarului. Alta solutie nu se gasea?

Adauga comentariu