VIDEO Flutur chiar vrea să deschidă cu orice preț cea mai mare aberație construită cu fonduri europene: „Din punctul nostru de vedere s-au parcurs toate etapele”

Consiliul Județean Suceava vrea cu orice preț să deschidă cea mai mare aberație construită la noi în țară cu fonduri europene. 33 din cei 36 de aleși județeni au decis suplimentarea cu 18.000 de lei a contractului de reprezentare în instanță avut cu o firmă de avocatură, care reprezintă CJ Suceava în procesul ce vizează groapa de gunoi din Pasul Mestecăniș.

„Din punctul nostru de vedere s-au parcurs toate etapele”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.

Una dintre cele mai mari aberații construite pe raza județului Suceava cu bani proveniți de la Uniunea Europeană este cu siguranță groapa de gunoi din Pasul Mestecăniș.

În vara anului 2010, Consiliul Local Pojorâta a dispus transferul unui teren cu o suprafață de nouă hectare în posesia Consiliului Județean Suceava.  Pe respectivul teren a fost construit depozitul ecologic de deșeuri de la Pojorâta.

Acest proiect a fost blamat încă de la început atât de locuitorii din zonă, cât și de mai toți sucevenii. Localnicii, în frunte cu Aristide Maxim, s-au luptat în instanță cu Consiliul Județean Suceava și au reușit să anuleze definitiv hotărârea de consiliu local prin care s-a dispus transferul terenului pe care a fost construită groapa de gunoi din Pasul Mestecăniș, în primăvara anului 2016.

În toama aceluiași an, Consiliul Local Pojorâta a dispus din nou transferul terenului în posesia CJ Suceava. Hotărârea a fost din nou atacată în instanță și culmea a fost din nou anulată, însă deocamdată decizia nu este una definitivă.

Proiectul în baza căruia a fost construită groapa de gunoi este plin de greșeli și gândit pe fugă sau deloc. Impactul asupra turismului și a sănătății oamenilor din Valea Putnei este unul destul de puternic, însă pare că nu a fost luat în calcul de nimeni de la CJ Suceava.

Pentru a construit o asemenea absurditate, administrația județeană a primit de la Uniunea Europeană suma de 27 de milioane de lei, bani ce ar trebui înapoiați celor de la UE, dacă proiectul nu va avea finalitatea dorită.

 

Adauga comentariu