VIDEO FOTO Efectele furtunii de ieri. Peste 6.000 de locuințe au rămas fără curent electric

Ieri, 27 iunie 2019, în urma fenomenelor meteo periculoase, pompierii militari suceveni au avut mai multe intervenții.

Majoritatea intervențiilor pompierilor au fost pentru a degaja copacii puși la pământ de vântul puternic sau copacii care erau în pericol de cădere.

În municipiul Câmpulung Moldovenesc, pompierii militari au intervenit pentru degajarea unor copaci, dar și a unui stâlp de iluminat, care au căzut. În urma copacilor și stâlpului prăbușit, trei autoturisme și un camion au fost avariate.

Pe raza municipiului Rădăuți, pompierii militari au primit 10 apeluri privind mai mulți copaci căzuți sau în pericol de cădere. La Rădăuți nu s-au produs pagume materiale.

Tot ieri, pompierii militari, dar și lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Pojorâta și Ocolului Silvic Pojorâta au degajat mai mulți copaci căzuți în localitățile Vatra Dornei, Bădeuți, Satu Mare, Mănăstirea Humorului, Stulpicani, Sadova, Vatra Moldoviței și Pojorâta.

Lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Vama au intervenit pentru înlăturarea unor porțiuni de tablă care erau în pericol de cădere, la balconul unei locuințe particulare din localitate.

În urma ploilor, s-au înregistrat mai multe inundații. Pompierii militari au intervenit în municipiul Gura Humorului, unde cu ajutorul unei motopompe, aceștia au evacuat apa dintr-o curte gospodărească și din două beciuri.

Pompierii militari și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șcheia au evacuat apa din două curți, de pe raza localităților Șcheia și Sfântu Ilie.

Pe timpul furtunii, dar și după aceasta, echipe specializate ale pompierilor militari au lucrat pentru remedierea liniilor electrice afectate total de pe raza localităților Fundu Moldovei, Breaza, Pojorâta, Izvoarele Sucevei și parțial pe raza localităților Frătăuții Vechi, Rădăuți, Broșteni, Panaci. Ieri, 6.158 de locuințe au rămas fără curent electric.

În această dimineață, la ora 05.00, comuna Broșteni era singura localitate încă afectată. Atunci, era afectată o linie de alimentare, opt posturi de transformare și 83 de locuințe nu aveau curent electric.

Adauga comentariu