VIDEO FOTO Incendiu izbucnit la Spitalul Județean Suceava. 329 de pacienți au fost evacuați de către pompieri

Noaptea trecută, în jurul orei 00.35, pompierii suceveni au intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu, izbucnit la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Inițial, la fața locului s-au deplasat forțele și mijloacele de la Detașamentul de Pompieri Suceava (cinci autospeciale cu apă și spumă, o descarcerare ușoară, o autoscară de intervenție la înălțime, o ambulanță SMURD B2 și o Autospecială de Tranport Personal și Victime Multiple - ATPVM) , ulterior fiind activat și Planul Roșu de Intervenție.

Astfel, pe lângă subunitățile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse și de la Inspectoratele pentru situații de urgență Botoșani și Iași, în total, fiind alocate intervenției, etapizat, șapte autospeciale cu apă și spumă, opt ambulanțe SMURD, trei autoscări de intervenție la înălțime, cinci Autospeciale de Transport Personal și Victime Multiple, două autospeciale de intervenții complexe și un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit și nouă echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forțelor și mijloacelor alocate, o parte au fost întoarse la bază.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără și degajări de fum, la elemente combustibile ale instalației electrice (izolație cabluri) și ale instalației de ventilare, dispuse în planșeul holului de la etajul IV (Secția Obstetrică-Ginecologie), în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Concomitent cu acțiunea de stingere, s-au derulat misiunile de căutare-salvare-evacuare a tuturor persoanelor (pacienți, personal medical și auxiliar) de la nivelul etajului IV și de la etajele superioare (V-IX). Pe parcursul intervenției au fost evacuați, de către pompierii militari și de către personalul de pe locul de muncă, 329 de pacienți, dintre care, 102 copii (57 nou-născuți). Pacienții au fost evacuați pe secțiile de la etajele inferioare și în Unitatea de Primiri Urgențe. Aceștia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicații cu fum și gaze toxice.

Incendiul a fost localizat la ora 00.42, iar stingerea acestuia a fost declarată 10 minute mai târziu.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric (care făcea parte din agregatul de ventilare) cu defecțiuni.

Adauga comentariu