VIDEO FOTO Jaful banului public este la el acasă în Șcheia. Primăria plătește încă o dată firma care a proiectat prost, prin curtea unei biserici, Complexul Cultural Sportiv, pentru a reface proiectul

Conducerea Primăriei din comuna Șcheia, cea mai bogată unitate administrativ teritorială din mediul rural al județului Suceava, continuă să-și arate limitele. Localitatea de lângă Suceava, care ar trebui să aibă poate cel mai înalt nivel de trai din județ, continuă să se zbată în mocirlă din cauza nepriceperii celor care o conduc.

Primarul Vasile Andriciuc își dă constant cu stângul în dreptul de mai bine de 15 ani, comuna Șcheia fiind o rușine în comparație cu alte comune din județ, care au un buget mult mai mic.

Chiar dacă în comuna Șcheia nu sunt utilități, edilul Andriciuc lăudându-se în patru mandate de primar doar cu montare unor becuri led, organele de control par incapabile să verifice unde se duc fondurile de la această Primărie. În comuna Șcheia lipsesc gazul, apa curentă, canalizarea și drumurile asfaltate. Aceste investiții puteau fi realizate din bugetul propriu al Primăriei, fără a fi nevoie de atragerea de fonduri guvernamentale sau europene.

Primarul Vasile Andriciuc continuă să-și bată joc de banii șcheienilor, care cum necum au reușit să-l voteze pentru un al cincilea mandat.

Zilele trecute, Primăria Șcheia a atribuit direct un contract în valoare de 114.240 de lei (96.000 de lei + TVA) către firma SC PRO Management Consulting SRL Iași pentru servicii de proiectare tehnică pentru construcții.

Concret, Vasile Andriciuc își dorește ca proiectul ce vizează obiectivul de investiții „Complex Cultural Sportiv Șcheia, în comuna Șcheia, județul Suceava” să fie modificat.

S-a ajuns în această situație din cauza faptului că proiectul inițial a fost făcut prost, iar un colț al clădirii a fost proiectat în curtea Bisericii Sfântul Nicolae din centrul comunei Șcheia. Primăria Șcheia a încercat să găsească „înțelegere” la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, însă fără succes.

Astfel, a fost luată decizia de a fi modificat proiectul inițial realizat taman de SC PRO Management Consulting SRL Iași, în schimbul sumei de 159.460 de lei (134.000 de lei + TVA), contract atribuit de asemenea direct. Care era firma potrivită pentru a repara o prostie?, chiar cea care a făcut-o. Cum Vasile Andriciuc este un gospodar desăvârșit, acesta nu a tras la răspundere firma ieșeană ci i-a mai atribuit direct un contract în valoare de aproape 115.000 de lei pentru a-și repara greșeala.

Este cel puțin dubioasă această decizie, dar la Șcheia se poate orice pentru că oricum la sediul DNA zac prăfuite zeci de dosare ce vizează activitatea Primăriei din localitate.

Primăria Șcheia + SC PRO Management Consulting SRL Iași = LOVE

SC PRO Management Consulting SRL Iași este o firmă înființată în anul 2006 și are ca obiect principal de activitate – „Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă”.

Societatea, administrată de o anume Oana Zayed fostă Dănilă, își are sediul într-un apartament din municipiul Iași și nu a avut niciodată angajați. În perioada 2013 – 2017, activitatea firmei ieșene a fost inexistentă, cifra de afaceri și profitul fiind egale cu ZERO.

Din 2018, a început povestea de dragoste din Primăria comunei Șcheia și SC PRO Management Consulting SRL Iași.

Conform datelor de pe SEAP, din 2018 și până în prezent, Primăria condusă de Vasile Andriciuc a atribuit direct contracte în valoare totală de 561.680 de lei pentru tot felul de servicii de proiectare.

Odată cu colaborarea cu Primăria Șcheia, profitul SC PRO Management Consulting SRL Iași a început să crească constant, anul trecut firma ieșeană având o cifră de afaceri de 741.000 de lei și un profit net de 457.659 de lei. Mai multe detalii financiare puteți găsi AICI.

Ziar de Suceava a atras atenția asupra proiectului Complexului Cultural Sportiv din Șcheia

În primăvara acestui an, cotidianul online Ziar de Suceava a atras atenția asupra faptului că proiectul Complexului Cultural Sportiv Șcheia a fost întocmit prost, un colț fiind proiectat în curtea lăcașului de cult din vecinătate.

Ulterior acestui articol, municitorii au mai lucrat o perioadă, iar de mai bine de o lună, activitatea a fost sistată pe șantier.

Vara trecută, Primăria Șcheia condusă de Vasile Andriciuc s-a apucat de construirea unui Complex Cultural Sportiv pe terenul dintre Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” și Biserica Sfântul Nicolae.

Construcția, extrem de inedită, ar trebui să fie realizată în baza unui proiect în valoare de 11 milioane de lei. Banii provin din fondurile Primăriei Șcheia, instituție care nu a reușit să aducă în comună toate utilitățile de bază.

Complexul va avea 600 de locuri și în interior se vor putea organiza meciuri de volei, handbal, baschet sau tenis. De asemenea, în interior va funcționa și o minicameră de comerț.

Proiectantul general este SC Pro Management Consulting SRL Iași, iar constructorul – SC Euro Est Group SRL Suceava, firma care se ocupă cu mai toate lucrările de pe raza comunei Șcheia. Lucrările au început la data de 15 octombrie 2020 și ar trebui să fie finalizată până la data de 14 octombrie 2022.

Adauga comentariu