VIDEO FOTO Mașină burdușită cu țigări de contrabandă depistată de polițiștii de frontieră, la Bălcăuți

La data de 14 mai 2019, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 15.00, polițiștii de frontieră au oprit în trafic pentru control, pe pe raza localităţii Bălcăuţi, un autoturism marca Audi înmatriculat în Polonia, în care se aflau trei bărbaţi, doi cetăţeni ucraineni şi unul cu dublă cetăţenie româno – ucraineană.

În urma controlului făcut asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagaj, în portiere, precum şi în spaţii special amenajate sub roata de rezervă şi bancheta din spate a autoturismului, mai multe pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană.

Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura conducerii celor trei bărbaţi  împreună cu mașina respectivă la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în urma efectuării unui control amănunțit, au fost descoperite 2.989 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 34.971 de lei, marfă ce a fost confiscată.

În acest caz, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul în valoare de 6.500 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră.

Adauga comentariu