VIDEO FOTO Mașinile ajung la foc automat, în șanțurile din Moldovița, din cauza drumurilor comunale pline de zăpadă și polei. Localnicii vor să dea în judecată Primăria

În ultimele zile, mai multe mașini au ajuns în șanțurile din comuna Moldovița din cauza drumurilor necurățate de zăpadă și polei. Oamenii sunt disperați de faptul că firma de deszăpezire nu-și face treaba și că Primăria pare să nu aibă nimic împotrivă față de această atitudine.

Cetățenii din comuna Moldovița s-au arătat sătui de această situație și au anunțat că vor da în judecată Primăria din localitate pentru că nu le curăță drumurile și le pune viața în pericol.

O situație asemănătoare a avut loc în anul 2019 în satul Casele Micești, comuna Feleacu, din județul Cluj. Localnicii au dat în judecată Primăria Feleacu pentru că drumurile erau impracticabile. Oamenii au cerut daune materiale pentru distrugerea autoturismelor, pentru neonorarea din partea lor a contractelor de muncă sau a altor contracte din cauza drumului, și daune morale pentru traumatizarea copiilor, care, nu de puține ori au răms blocați ore în șir în autoturisme.

Adauga comentariu