VIDEO FOTO Ploaia i-a alungat de pe șantierul podului de la Bazar atât pe primarul Ion Lungu cât și pe muncitori

Circulația rutieră din municipiul Suceava este dată peste cap de mai bine de o săptămână.

Săptămâna trecută, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a aprobat restricționarea traficului rutier pe podul care face legătura între Suceava și Botoșani. Observând nemulțumirea sucevenilor, edilul a declarat că va insista ca lucrările să fie finalizate înainte de termenul stabilit, acela de o lună de zile. Ba chiar acesta a spus că va merge să vadă situația podului zi de zi.

În ultimele zile, în intervalul orar 08.00- 10.30, Ion Lungu a postat pe pagina sa de Facebook poze când se afla pe pod, spunând în fiecare zi câte ceva despre situația găsită la fața locului. 

Astăzi, 16 mai 2019, Ion Lungu nu a mai postat pe Facebook nimic legat de faptul că ar fi vizitat șantierul.

Când s-au început lucrările, primarul a informat că firma care se ocupă de acest proiect susține ideea că nu este nevoie de suplimentarea numărului de muncitori, iar cei care se ocupă de lucrare au pregătire suficientă în acest domeniu.

„Firma care lucrează, de la Botoșani, știu că este angajată de cei care au câștigat reparațiile din municipiul Suceava. Am avut o discuție cu ei, cu inginerul Chiriac, care coordonează lucrările acolo”, a spus primarul într-o conferință de presă.

Cât de profesioniști sunt muncitorii imortalizați de către un cetățean, sigur știe Ion Lungu, Florconstruct și „firma de la Botoșani”.

În urmă cu câteva zile, un muncitor de pe acest șantier ne-a spus că el este angajat al firmei Florconstruct. Deci, „firma de la Botoșani”, care lucrează la pod, pare a fi de fapt firma Florconstruct SRL, cu sediu pe strada Petru Rareș, din municipiul Suceava. Cât de botoșăneană este această firmă, doar primarul știe. 

„Evident, și eu ca și toată lumea nu sunt mulțumit de cum merg lucrurile acolo. Asta e situația, din păcate, ajungem la o problemă care e generală în România, lipsa forței de muncă, în mod special calificată. (...) Traficul rutier este paralizat, mașinile înaintând foarte încet. Având în vedere cum au decurs lucrările în prima săptămână și luând în considerare și faptul că se anunță o perioadă ploioasă, șansele ca circulația rutieră să revină la normal scad pe zi ce trece. (...) Ei spun că într-o lună de zile vor ieși, sper să fie se întâmple așa ca până pe 10 iunie să putem finaliza aceste lucrări. (...) Ei s-au angajat la o lună de zile, în condițiile în care pot lucra o lună de zile să nu fie ploi pentru că au de turnat șape, șape care trebuie să se usuce care au anumite perioade în care trebuie să se întărească”, a declarat Ion Lungu.

Astăzi, pe la ora 10.00, șantierul era pustiu, sculele și băuturile cu care se hidratează angajații erau lăsate în drum.

Persoanele, despre care se spune că au pregătire suficientă în acest domeniu, sunt nevoite să repare podul cu lopeți rupte. 

sursa foto: Facebook/ Andrei Bacoș‎, Ion Lungu

 

Adauga comentariu