VIDEO FOTO Stradă asfaltată pe lângă o dubă parcată în drum de către un șofer care a fost imposibil de găsit de către autorități

O dubă parcată aiurea le-a dat mari dureri de cap muncitorilor care asfaltează o stradă din municipiul Suceava. Aceștia nu au reușit să dea de șoferul unei autoutilitare care era parcată parțial pe strada Putna, din cartierul sucevean Burdujeni, astfel că au luat decizia de a asfalta șoseaua pe lângă vehiculul parcat anapoda.

Sucevenilor nu li se pare normală decizia luată de muncitori, însă par deja resemnați cu această idee.

„Nu mi se pare normal, dar așa e la noi. Știți, deobicei cineva ar trebui să le ridice, dar așa stau. Oamenii circulă pe stradă, iar mașinile stau pe trotuar. N-ar fi pentru prima oară”, a zis o localnică.

„Nu, trebuia aia să plece de acolo. Dar n-o știut că se asfaltează de o stat acolo parcată? N-o știut? Ei, o știut, dar dacă n-o vrut. Asta e”, a spus o altă localnică. 

Până la luarea deciziei de a se turna asfalt pe lângă mașină, polițiștii au fost sesizați și au încercat să dea de urma proprietarului dubei pentru a o muta. Efortul autorităților de a da de proprietar a fost în zadar, mașina fiind înmatriculată într-o altă localitate, iar respectiva persoană nu a fost de găsit.

„Mașina o caută de trei zile în Hânțești. S-a luat decizia să asfalteze ca să nu stea utilajele. Acolo e doar stratul suport, binder-ul. (...) Când trei zile n-ai cum să dai de un om și îl caută și Poliția din Hânțești și așa mai departe și legislația noastră e precară. Că dacă era mai mică o mutau, dar aia mare n-au putut-o”, ne-a informat viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi. 

Faptul că primul strat de asfalt a fost turnat pe lângă un obstacol nu ar trebui să influențeze negativ lucrarea finală la strada Putna, din municipiul Suceava, conform constructorului.

„Acum au turnat numai stratul de binder, așa, când vin cu stratul de uzură va completa total și va ieși normal. Nu aveau cum s-o mute de acolo, nu aveau acceptul. I-au luat la înjurat oamenii de acolo, nu știți, oamenii e foarte greu să îi lămurești și când faci treabă și când stai, ce să faci”, ne-a spus patronul firmei Florconstruct, Vasile Florea.

„Acolo mai vine schimbarea tuturor bordurilor și pavaje și trotuare, inclusiv încă un strat de asfalt. Adică ăsta e un strat suport, nu e o problemă cu ală. În schimb problema este nesimțirea unor oameni și cu modul ăsta de lucru care nu e chiar cel mai bun și nu dă bine la populație, chiar dacă explicăm noi, câteodată ne mai și asumăm decât să ținem utilajele în drum”, a mai adăugat viceprimarul Sucevei. 

În anul 2019, Primăria Suceava a alocat pentru reparațiile și asfaltarea de străzi noi din Suceava în jur de 30 de milioane de lei. Din acești bani s-a propus modernizarea a 100 de străzi din oraș.

sursa foto: Facebook/ Dinu Zară

Adauga comentariu