VIDEO FOTO Trafic blocat în zona intersecției de la Belvedere din cauza unui accident rutier

În această seară, pe la ora 20.00, un accident rutier s-a produs în zona intersecției de la Belvedere din municipiul Suceava. Două autoturisme au intrat în coliziune, unul dintre vehicule blocând sensul de mers Nordic – Mărășești.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, care au încercat să fluidizeze traficul. Pentru ca șoferii să nu rămână blocați cu totul în trafic, agenții de poliție au dispus să se circule pe câte o singură bandă, pe sensul opus de mers.

Din primele informații pe care le-am obținut se pare că persoanele implicate în accident nu au suferit leziuni grave.

Adauga comentariu