VIDEO Incendiu de proporții la o gospodărie din Vama. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Aseară, în jurul orei 20.45, a izbucnit un incendiu la o gospodărie din comuna Vama. 

La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Frumosu, cu cinci autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Focul a pornit de la o magazie din lemn, a unei gospodării. Cel mai probabil incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit la un cablu defect. Pe urmă flăcările s-au extins la alte două construcții anexe și la acoperișul și mansarda casei de locuit, dar și la o construcție din gospodăria învecinată.

În total au ars acoperișul și mansarda casei de locuit, acoperișul celor două anexe gospodărești și magazia din lemn. S-au degradat tencuieli și zugrăveli interioare și exterioare, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier și alte bunuri.

La gospodăria învecinată, a ars acoperișul unei bucătării de vară (10 metri pătrați), pe aceeași suprafață fiind afectată și izolația exterioară a unui perete al construcției.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două persoane. Prima, o femeie de 20 de ani, care a suferit un atac de panică, iar a doua, un bărbat de 26 de ani, care a suferit arsuri minore la nivelul unui braț. Ulterior, după ce au primit îngrijiri medicale, cele două persoane au refuzat transportul la spital.

Incendiul a fost stins la ora 23.35, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și gospodăria învecinată, cu bunurile aferente.

Adauga comentariu