VIDEO Incendiu la o autocisternă încărcată cu bitum, pe raza localității Vadu Moldovei

În această dimineață, a izbucnit un incendiu la unul din cauciucurile de pe puntea spate a unei autocisterne, pe raza localității Vadu Moldovei.

Flăcările se puteau extinde la cisterna încărcată cu bitum.

La fața locului, au intervenit SVSU Vadu Moldovei, cu o autospecială, care au localizat focul, până la sosirea pompierilor militari cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Ulterior, incendiul a fost lichidat, iar încărcătura a fost răcită, până la o temperatură de siguranță.

Au ars anvelopele axelor dreapta-spate, instalația electrică din aceeași zonă și s-au degradat învelișul exterior al cisternei și izolația rezervorului principal.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de frecare mecanică, în urma unei defecțiuni tehnice.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat capul tractor, restul cisternei și 24 metri cubi de bitum.

 

Adauga comentariu