VIDEO Incendiu puternic izbucnit la o casă din Arbore

Aseară, în jurul orei 21.00, printr-un apel 112 a fost anunțat un incendiu la o gospodărie din comuna Arbore.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca, înpreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, cu patru autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul locuinței și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la o gospodărie învecinată.

Incendiul a fost lichidat la ora 23:40.

Au ars: acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, adăpostul de animale și o magazie de lemne, construcții corp comun, pe o suprafață de 50 de metri pătrați, circa 15 metri cubi lemn de foc, materiale textile aflate în podul locuinței și altele. S-au degradat tavanul casei, obiecte de mobilier și bunuri casnice. În incendiu au pierit 15 păsări de curte (găini).

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat locuința învecinată.

 

 

Adauga comentariu