VIDEO Individul care a împrăștiat bălegar în jurul gospodăriei primarului din Putna a fost amendat cu 2.900 de lei: „Omul nu a venit niciodată la mine să îmi vorbească despre vreo nemulțumire”

Primarul comunei Putna din județul Suceava a rămas fără cuvinte în momentul în care a ieșit din curtea gospodăriei sale. Un sătean profund supărat pe edilul localității s-a urcat într-o remorcă încărcată cu bălegar, tractată de un tractor, și a început să împrăștie încărcătura din remorcă în jurul casei primarului din Putna.

„Inițial nu am știut despre cine e vorba. Nu îl cunosc, personal sau din vedere. Îi știu părinții, el a fost plecat. Habar nu am avut despre ce nemulțumire e vorba. Ulterior, prin diverse comentarii am aflat că ar fi o nemulțumire că nu are un drum reparat sau ceva de genul, dar nu are niciun fel de dreptate pentru că acel drum nu aparține Primăriei Putna în primul rând, dacă despre asta e vorba. Altceva nu am auzit. Omul nu a venit niciodată la mine să îmi vorbească despre vreo nemulțumire, să ceară ceva, să îmi spună că are vreo problemă”, a spus Gheorghe Coroamă, primarul comunei Putna.

Localnicii l-au informat pe păgubit cu privire la faptul că individul care i-a pregătit surpriza s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice în momentul în care a săvârșit răzbunarea.

„În baza unor filmări apărute pe rețelele de socializare, care surprindeau imaginile de pe raza comunei Putna, polițiștii au efectuat o serie de verificări și au aplicat o sanțiune contravențională la regimul rutier unei persoane de pe raza comunei Putna, care în cursul zilei de ieri, în jurul orei 19.00, a deversat fecalele de origine animală pe un drum public din localitate. Față de acesta s-a luat măsura sanționării contravenționale. Sunt continuate verificările și în funcție și de poziția procesuală a persoanelor aflate în arealul zonei respective vor fi dispuse măsuri”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul șef Ionuț Epureanu.

Protagonistul, Costică Dabîca (34 de ani), localnic, a fost amendat cu 2.900 de lei de către polițiștii suceveni pentru încălcarea legii prinvind „aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanțe sau vehicule”.

Conform surselor noastre, cetățeanul răzbunător ar fi recurs la acest gest deoarece ar fi nemulțumit de faptul că unitatea administrativă locală ar exploata materialul lemnos din apropierea casei lui Costică Dabîca. Bărbatului în cauză nu i-ar conveni faptul că prin această acțiune i-ar fi afectat peisajul.

 

Adauga comentariu