VIDEO Ministrul dezvoltării nu știe pentru ce dă Guvernul bani: „Trebuie să îmi explice cineva cum este asta”

Gafă a ministrului dezvoltării, Daniel Suciu, comisă în timpul vizitei făcute la Suceava. În timp ce prezenta mai multe proiecte ce urmează a fi derulate pe raza județului, Daniel Suciu s-a încurcat în niște termeni, care i-au dat mare bătăi de cap. „Gradenele amovibile” l-au încurcat pe ministrul dezvoltării, care a fost lămurit rapid de către Manuela Pătrășcoiu, președinta Companiei Naționale de Investiții.

Daniel Suciu: „La Todireşti, valoarea contractului este de 6,2 milioane de lei. Tot o sală de spectacol şi anexă. O sală cu o capacitate de 250 de locuri, din care 70 de locuri în gradene amovibile. Trebuie să îmi explice cineva cum este asta”.

Manuela Pătrășcoiu: „Mobile”.

Daniel Suciu: „Așa, bun”.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții, finanțează construirea a două cămine culturale și a unei săli de sport în județul Suceava, valoarea celor trei obiective ridicându-se la suma de 14 milioane de lei.

Adauga comentariu