VIDEO Muntele de gunoi din spate de la Termica, despre care autoritățile nu au habar când va dispărea

Municipiul Suceava se poate mândri cu încă un punct turistic, anume muntele de gunoi de pe malul râului Suceava, din apropiere de Iulius Mall Suceava.

Acest monument a fost ridicat de SC Diasil Service SRL dinainte de a fi deschisă groapa ecologică de gunoi de la Moara și au continuat să depoziteze deșeurile chiar și după deschiderea gropii ecologice.

Groapa ecologică de la Moara putea fi folosită de la începutul anului 2016, dar pentru că nu a fost găsit un operator, până la inaugurare au trecut mai bine de trei ani de zile. Marea inaugurare a groapei de gunoi de la Moara a avut loc la mijlocul lunii mai a anului 2019.

Atât cetățenii care locuiesc sau muncesc în zona muntelui de gunoi, dar și Anton Curelariu, șeful de la Diasil, spun că mașinile de gunoi nu au mai lăsat deșeurile în respectiva groapă temporară de aproximativ o lună de zile.

Conform spuselor șefului de la Diasil, de la data de 1 august 2019 a fost sistată activitatea la groapa de gunoi de pe malul râului Suceava.

Activitatea celor de la Diasil la groapa de gunoi de la Ipotești a fost sistată de cei de la Garda de Mediu Suceava de două ori. Prima dată activitatea acestora a fost stopată la mijlocul anului 2018, pe urmă instanța de judecată a anulat suspendarea, iar anul acesta Garda de Mediu Suceava a sistat din nou activitatea firmei de salubrizare. Fiecare sistare a activității a fost însoțită și de câte o amendă.

Cu privire la ecologizarea platformei temporare, Anton Curelariu ne-a spus că așteaptă să îi spună Agenția pentru Protecția Mediului (APM) ce să facă cu deșeurile, APM a spus că e responsabilitatea Primăriei și a Diasil-ului. Reprezentanții Primăriei Suceava spun că se așteaptă o soluționare de la Agenția pentru Protecția Mediului.

 

Adauga comentariu