VIDEO O femeie, în vârstă de 45 de ani, din Liteni, a fost găsită carbonizată în propria casă. Aceasta l-a sunat pe un vecin pentru a o scoate din casa cuprinsă de flăcări

Aseară, pe la ora 01.00, serviciul 112 a fost sesizat de către un bărbat cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu la o gospodărie din satul Liteni, comuna Moara. Înainte de a apela la 112, bărbatul a fost sunat de proprietara gospodăriei care i-a spus că i-a luat foc casa și l-a rugat să vină până la ea pentru a o scoate afară din locuință. Bărbatul a încercat să o salveze, dar a reușit să ajungă doar în holul casei, flăcările răspândindu-se foarte mult.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Evenimentul a fost anunțat la 112 cu întârziere, astfel că, la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la întreaga gospodărie, respectiv la casa de locuit și la anexe gospodărești (construcții majoritare din lemn, corp comun, dispuse în formă de "U").

După circa două ore, echipa de căutare-salvare a pompierilor militari a pătruns în locuință, unde, din nefericire, a identificat trupul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 45 de ani.

Gospodăria a ars în totalitate, cu bunurile aferente, pe o suprafață totală de aproximativ 300 metri pătrați. Un grajd și o anexă în care se aflau doi porci, opt iezi, 25 de găini și doi câini au fost distruse de flăcări. Animalele nu au putut fi salvate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Incendiul a fost lichidat la ora 4:30, iar pompierii au salvat o gospodărie învecinată.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere.

            

Adauga comentariu