VIDEO O fetiță de șapte ani, refugiată în tabăra de la Siret, a fost sărbătorită de autorități, care i-au adus micuței zâmbetul pe buze

Psihologii voluntari ai ISU Suceava aflați în Tabăra Mobilă de pe stadionul orașului Siret au demonstrat că munca lor nu este în zadar. Aceștia sunt implicați în nobila lor misiune, atât profesional, cât și emoțional. Ei încearcă să alunge suferința celor cazați aici, empatizând cu ei și oferindu-le tot suportul de care au nevoie.

Codruța, unul dintre psihologii voluntari ai ISU Suceava, a aflat din discuțiile cu o tânără mamă faptul că fiica acesteia, Arina, a împlinit ieri, 3 martie 2022, șapte anișori. Ea a postat informația pe grupul lor de socializare, iar colegii au pus la cale o surpriză.

Toată lumea din tabără s-a mobilizat, inclusiv autoritățile locale, și împreună au organizat un moment special pentru micuța sărbătorită. I-au luat un tort, au adus baloane și coifuri, inclusiv cadouri.

Cu complicitatea mamei, Arina a fost îmbrăcată bine, iar la ieșirea din cort a fost întâmpinată de o mulțime de „invitați”, care i-au cântat din inimă „La Mulți Ani!”.

Emoțiile au copleșit-o pe mama fetiței, îmbrățișată de români, iar lacrimile nu se mai opreau. Pe de altă parte, Arina nu mai contenea cu mulțumirile, iar încântarea îi făceau ochișorii să strălucească.

Cel puțin pentru câteva momente, Arina a fost fericită să fie în centrul atenției. Sperăm ca printre amintirile ei din această perioadă complicată, să primeze acest moment în care a fost cu zâmbetul pe buze, iar noi, în suflete...

La mulți ani sănătoși, dragă Arina!

Adauga comentariu