VIDEO O mașină parcată în bătaie de joc „a plâns” după proprietar într-o intersecție din Suceava

În urmă cu aproximativ 10 minute, proprietarul unui autoturism marca Volkswagen Golf și-a oprit mașina din „bocit” și a plecat cu ea. 

Autoturismul „a plâns” aproximativ jumătate de oră, cu întreruperi de circa un minut, așteptând să fie băgat în seamă de către proprietar sau măcar de către polițiștii locali. Volkswagen-ul nu a fost lăsat pe avarii pe modul „nu stau mult”.

Individul a parcat mașina pe un trotuar, îngust și înzăpezit, punându-i pe pietoni să aleagă între a se „strecura” printre autoturism și gard sau a circula pe stradă riscând să fie luați pe capodă de mașinile care circulă regulamentar.

Filmarea a fost făcută pe strada Narciselor, la intersecția cu Liceul Teoretic Filadelfia Suceava. 

 

 

Adauga comentariu