VIDEO O nouă probă pentru viitorii șoferi suceveni, înaintea „orașului”. Zeci de persoane au fost lăsate în frig degeaba

În această dimineață, în curtea fabricii de sticlă de pe strada Traian Vuia, din municipiul Suceava, sute de persoane au fost batjocurite fiind lăsate să îi aștepte în zadar pe polițiștii examinatori cu care zeci de cursanți ar fi trebuit să susțină astăzi proba de traseu pentru a dobândi permisul de conducere.

Cursanții, membrii familiilor lor și instructorii i-au așteptat pe polițiștii examinatori de la ora 08.00 până după ora 11.00. În acest timp, nimeni nu le-a comunicat acestora dacă mai are rost să aștepte sau să își vadă de treaba lor spunându-le când vor fi reprogramați.

Cei prezenți au încercat să afle dacă vor mai susține astăzi proba traseului sunând la Prefectura Suceava. Dar, spre ghinionul acestora nimeni nu le-a răspuns.

Conform surselor noastre, în prezent, în municipiul Suceava ar fi doar patru polițiști examinatori. Dintre aceștia, doi și-ar fi luat concediu medical în această dimineață. Din cauza acestor modificări neprevăzute, zeci de cursanți au fost lăsați să tremure de frig în curtea menționată fără a fi informați din timp despre handicapul DRPCIV-ului care nu a trimis examinatori la Suceava.

Ce se va alege de cursanții batjocuriți astăzi încă nu se știe nimic cert.

 

Adauga comentariu