VIDEO O șoferiță grăbită a băgat în spital o familie. Aceasta a produs un accident rutier pe șoseaua de centură a Sucevei după ce a depășit pe linie continuă

Ieri, în jurul orei 17.00, pe varianta ocolitoare a Sucevei a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. În urma evenimentului trei persoane au fost rănite, respectiv un bărbat de 35 de ani, o femeie de 33 de ani și fiica acestora de doi ani. Aceștia erau conștienți și cooperanți și au fost transportați la Spitalul Județean Suceava. 

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, una de stingere și două ambulanțe SMURD (B2 și TIM).

Se pare că accidentul a fost produs de o șoferiță în vârstă de 23 de ani, care a depășit pe linie continuă. Aceasta conducea un autoturism marca Volkswagen Vento dinspre Zidul Morții spre DN 2 Pătrăuți. La un moment dat a efectuat o depășire neregulamentară și a lovit ușor un autoturism marca Volkswagen, condus de o tânără care a reușit să evite impactul, i-ar pe urmă s-a izbit frontal într-un autoturism marca Nissan, condus de către un bărbat în vârst de 35 de ani.

Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele tuturor fiind negative. Acestora li s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

 

Adauga comentariu