VIDEO O șoferiță kamikaze, care a pus în pericol mai mulți participanți la trafic crezându-se în Anglia, a fost amendată cu 870 de lei și i s-a suspendat permisul de conducere pentru 60 de zile

La data de 12 iunie 2022, în spațiul public, în mass-media locală au apărut imagini surprinzând încălcarea de către un conducător auto a regulilor de circulație pe un segment al DN2 de pe raza județului Suceava.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava, împreună cu polițiștii Poliției Municipiului Fălticeni-Formațiunea Rutieră s-au sesizat și au efectuat verificările necesare identificării autovehiculului și respectiv a conducătorului auto.

În urma verificărilor efectuate s-a reușit identificarea numărului de înmatriculare al autoturismului și s-a stabilit că la data de 12 iunie 2022, ora 13.15, autoturismul respectiv a fost condus pe sensul opus de deplsare pe DN 2, între localitățile Cumpărătura și Bunești, de către Loredana Berțea (43 ani), din municipiul Suceava.

Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 870 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 41 alin.(1) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și totodată s-a aplicat măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 zile. 

„Siguranța rutieră este o prioritate a polițiștilor. Polițiștii atenționează cu privire la faptul că vor dispune măsuri sancționatorii cu fermitate în toate situațiile în care conducătorii auto pun în pericol siguranța circulației rutiere.

Scopul acțiunilor noastre în trafic nu este unul sancționator însă nu vor fi tolerate comportamente care să generze risc rutier.

Mulțumim tuturor celor care ne sprijină în acest demers de securizare a drumurilor publice din județ, inclusiv prin sesizarea unor astfel de comportamente iresponsabile care pun în pericol viața participanților la trafic.

Totodată, mulțumim mass-media pentru sprijin și implicarea constantă pentru creșetrea gradului de siguranță rutieră”, a transmis IPJ Suceava.

Adauga comentariu