VIDEO Oare cât mai e PET-ul de Fanta la Mandachi Hotel&SPA?

Sâmbătă, o armată de polițiști a descins la Magnificus Plaza sala de evenimente de la Mandachi Hotel&SPA din municipiul Suceava, cel mai mare și mai frumos hotel din Moldova, care e de cinci stele, dar are doar patru, pentru că în interior se desfășura un eveniment privat, conform apelului dat de un cetățean la TelVerde.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, au golit localul și au anunțat că în interior erau aproximativ 150 de oameni, care au fost trimiși acasă pentru că participau la o nuntă organizată ilegal. Cuantumul amenzilor aplicate de oamenii legii s-a ridicat la 14.000 de lei.

Întreaga presă națională a descris evenimentele desfășurate la hotelul făuritorului și groparului primului metru de autostradă din Moldova, fapt ce a stârnit nemulțumirea patronului de la Spartan. Acesta a anunțat pe pagina lui de Facebook că nu era organizată nicio nuntă la el la hotel pentru că nu exista DJ, mireasă și mire.

Ulterior, angajații de la hotelul de cinci stele, dar care are doar patru stele, au transmis un comunicat de presă prin care anunțau că la Magnificus Plaza ar fi avut loc o masă organizată de membrii unei biserici penticostale. Ce-i drept, persoanele care fac parte din acest cult spun că după cununia civilă dau o masă celor care doresc să-i felicite. Acum, să o luăm de bună, nu a fost nuntă ci o simplă masă.

Florile cu care era ornată sală probabil erau de efect pentru ca merindele să intre mai cu spor, iar singurul meniu comandat de toți cei prezenți în sală era probabil cel mai puțin costisitor, de și-au permis chiar toți mesenii.

Interesant este că și la mesele unde nu erau clienți, chelnerii au pus sticle de Fanta și Coca Cola la 1,25 litri, precum și Cappy Pulpy la 1,5 litri. Oare cât mai e sticla de Fanta la doi litri la Mandachi Hotel&Spa?

Am făcut o solicitare CEO-ului de la Strong MND Corporation pentru ne lămuri cu privire la aceste aspecte, dar până la ora publicării articolului nu am primit un răspuns.

Adauga comentariu