VIDEO Pieton lovit mortal de un microbuz, la Gălănești

La data de 22 noiembrie 2021, la ora 19.00, Vasile S. (59 de ani), din orașul Vicovu de Sus, conducea autoutilitara Mercedes - Benz din direcția municipiului Rădăuți spre comuna Gălănești. La un moment dat, a lovit din spate cu partea dreaptă a vehiculului pietonul Vasile B. (30 de ani), din comuna Vicovu de Jos,  care se deplasa în mod neregulamentar în aceeași direcție, pe partea dreaptă a părții carosabile.

În urma impactului, au rezultat avarii în partea dreapta față a autoutilitarei, precum și decesul pietonului, care a fost aruncat pe spațiul verde din partea dreaptă, la o distanță de aproximativ patru metri de partea carosabilă.

La fața locului a intervenit o ambulanță, cadrele medicale efectuând manevrele de resuscitare fără succes.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la Spitalul municipal Rădăuți i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma cercetărilor făcute la locului accidentului și a audierii lui Vasile S., s-a stabilit că vinovăția producerii accidentului le aparține ambilor participanți la trafic, pietonului Vasile B. pentru faptul că se deplasa pe partea carosabilă în mod neregulamentar pe partea dreaptă, iar Vasile S. pentru faptul că nu a respectat regulile privind depășirea.

În acest cază a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu