VIDEO Polițistul, care s-a spânzurat cu cravata de clanța ușii pentru că l-a părăsit soția, era la a doua decepție în dragoste

Gheorghe - Daniel Dumitrescu (28 de ani), domiciliat în orașul Milișăuți, era ajutorul șefului de post de la Dornești. În seara de 18 spre 19 februarie 2020, acesta și-a pus capăt zilelor spânzurându-se cu o cravată de clanța ușii de la dormitor.

În această dimineață, șeful Postul de Poliție din Dornești, văzând că subalternul său nu se prezintă la serviciu, l-a sunat, însă tânărul polițist nu răspundea la telefon. Un echipaj de poliție a fost direcționat la domiciliul lui Gheorghe – Daniel Dumitrescu, ocazie cu care acesta a fost găsit spânzurat în propria locuință.

Un conflict pe care l-ar fi avut tânărul cu soția sa ar fi motivul care l-ar fi determinat pe acesta să încheie socotelile cu viața. Gheorghe - Daniel Dumitrescu și Maria D. erau căsătoriți din luna august a anului 2019. Luna trecută, cei doi s-ar fi întors din Thailanda, unde și-ar fi petrecut luna de miere.

Aseară, cei doi s-ar fi certat, iar tânăra și-ar fi strâns bagajele și ar fi plecat acasă la părinții săi, în comuna Marginea. Văzând că soția l-a părăsit, polițistul s-a urcat în mașină și a plecat să se plimbe prin Rădăuți. Acesta s-a plimbat cu mașina câteva ore, timp în care a trimis un mesaj de adio apropiaților săi. Pe la ora 04.00, polițistul s-a întors în locuința de serviciu din Rădăuți, de pe strada Mihai Viteazul. În apartamentul respectiv, tânărul a recurs la gestul extrem și și-a pus capăt zilelor.

(foto: Gheorghe Daniel Dumitrescu)

Gheorghe - Daniel Dumitrescu a mai fost căsătorit o dată în trecut, dar nici acea relație nu a mers prea bine, iar cei doi soți au ales să o ia pe drumuri diferite. 

Tatăl lui Gheorghe - Daniel Dumitrescu ar fi plecat din țară, iar mama tânărului ar fi decedat mai demult.

„În această dimineață, șeful Postului de Poliție Dornești, observând faptul că al său coleg în vârstă de 28 de ani nu a ajuns la serviciu, l-a contactat telefonic pe acesta. Ulterior, s-a deplasat la domiciliul acestuia constatând faptul că acesta era decedat, în urma unui act suicidal comis cel mai probabil pe parcursul nopții. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.

Gheorghe - Daniel Dumitrescu era angajat la Postul de Poliție din Dornești din anul 2015, de când a terminat școala.

(foto: Maria D., soția lui Gheorghe Daniel Dumitrescu)

Maria D., este și ea polițistă. Tânăra era colegă cu soțul ei la Postul de Poliție din Dornești. Aceasta a terminat școala anul trecut.

 

Adauga comentariu