VIDEO Presiunile venite din partea șefilor l-ar fi făcut pe polițistul Cracovshi să-și pună capăt zilelor: „Se pare că ar fi fost determinat sau convins să întocmească un raport prin care să solicite concediu fără plată”

Polițistul sucevean Bogdan Bănică, vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, a arătat că pe holurile de la IPJ Suceava circulă un zvon conform căruia Vasile Cracovschi și-ar fi pus capăt zilelor în urma presiunilor venite din partea șefilor.

„Uneori nu luăm cele mai bune decizii alteori le alegem pe cele mai greșite. Colegul meu a clacat, răpus de nemernicia sistemului, influențat fiind de-a lungul carierei de sfaturi nu tocmai binevoitoare”, a precizat Bodan Bănică.

„Nu cunosc varianta oficială, dar pot să vă spun ipoteza, ce se vehiculează pe holurile instituției, potrivit căreia în urmă cu ceva vreme colegul meu s-a pensionat fiind ulterior rechemat la muncă întrucât i s-a greșit calculul perioadei de concediu. Se pare că ar fi fost determinat sau convins să întocmească un raport prin care să solicite concediu fără plată pentru acea perioadă care a stat acasă, dar cu privire la aceste aspecte se vor pronunțat organele de cercetare, care vor infirma sau confirma”, a mai declarat Bănică.

Polițistul Bogdan Bănică a arătat că Vasile Cracovschi, fostul său coleg, era un om foarte dedicat muncii de polițist și că unele nereușite îl afectau destul de mult.

„Profesional era foarte determinat, muncea cu determinare, dar uneori punea totul la suflet, chiar îl afecta orice mic inconvinient”, a completat Bogdan Bănică.

Amintim că ieri, 6 noiembrie 2018, pe la ora 19.00, polițiștii din Șcheia au fost anunțați prin 112 de către Constantin Cracovschi despre faptul că fratele său, Vasile Cracovschi (49 de ani), din comuna Șcheia, a fost găsit spânzurat în locuința sa, la locul evenimentului fiind solicitată și o ambulanță.

Vasile Cracovschi era încadrat în funcția de agent în cadrul Compartimentului siguranță publică și patrulare de la nivelul Secției de Poliție Burdujeni – Poliția Municipiului Suceava, iar începând cu data de 1 noiembrie 2018 se afla în concediu de odihnă.

Acesta locuia singur, iar ziua de ieri și-a petrecut timpul la locuința mamei sale, Leontina Cracovschi, din aceeași localitate, ajutând-o la treburile gospodărești.

În jurul orei 16.20, polițistul a mers la el acasă pentru a aprinde focul în centrală, însă nu s-a mai întors la locuința mamei, după cum convenise cu aceasta. Ulterior, pe la ora 18.20, femeia s-a deplasat la locuința fiului său, găsindu-l pe acesta, într-o magazie, spânzurat cu un cablu de o grindă.

Leontina Cracovschi a dezlegat lațul de strangulare, iar ulterior a fost solicitată intervenția poliției și ambulanței, cei din urmă constatând decesul bărbatului.

La examinarea sumară a cadavrului, acesta prezenta două șanțuri de strangulare în zona gâtului, corespunzând cu dimensiunile cablului cu care a fost găsit spânzurat, fără a avea alte urme vizibile de violenţă. În locuinţă nu au fost găsite urme de răvăşire.

„În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs nefericitul eveniment”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul șef Ionuț Epureanu.

Adauga comentariu