VIDEO Reacția Jandarmeriei Suceava în urma violențelor din timpul protestului de la Rădăuți: „Echipa trimisă în sprijin a fost nevoită să folosească spray-ul iritant lacrimogen”

Referitor la incidentul înregistrat pe timpul protestului în desfăşurare din municipiul Rădăuţi, Jandarmeria Suceava a făcut următoarele precizări.

„În jurul orei 19:05, un protestatar s-a urcat pe o mașină şi, la solicitarea forţelor de ordine, a refuzat să coboare. Doi jandarmi au intervenit și l-au dat jos de pe maşină, iar pe timpul acţiunii, câţiva protestatari s-au grupat în jurul celor doi jandarmi. Pentru a permite celor doi jandarmi să revină în dispozitiv, echipa trimisă în sprijin a fost nevoită să folosească spray-ul iritant lacrimogen. Pe timpul acestei acţiuni, un protestatar a aruncat o petardă către forţele de ordine, o persoană participantă la protest fiind rănită. Aceasta a fost preluată de un echipaj S.A.J., care i-a acordat îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol. Cei doi bărbaţi implicaţi în acest incident (cel care a folosit petarda şi cel care s-a urcat pe maşină) au fost identificaţi de forțele de ordine, urmând a se lua măsurile legale”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Suceava.

 

Adauga comentariu