VIDEO Realizarea tronsonului Pașcani - Siret, al autostrăzii A7, este floare la ureche în viziunea premierului României. Cîțu susține că lucrările vor fi finalizate în anul 2026: „Avem vești foarte bune pentru această zonă”

În cadrul vizitei sale la Gura Humorului, premierul Florin Cîţu a spus că autostrada A7, pe tronsonul Pașcani - Siret va fi finalizată în anul 2026 sau chiar mai repede.

„Avem vești foarte bune pentru această zonă. În primul rând avem varianta finală pentru autostrada A7 Pașcani - Suceava - Siret. Acum știm exact pe unde vor trece. Partea a doua, foarte important, le-am cerut și consultanților, până la finalul anului vom avea și studiul de fezabilitate pentru această porțiune. Partea a treia, vom avea indicatori economici care vor arăta că trebuie să fie autostradă. Asta a fost discuția și înțeleg de la consultanți că se va trece de la drum expres la autostradă pentru Pașcani - Siret și bineînțeles finanțarea de a merge pe fonduri europene pentru această porțiune. (...) Eu zic că vestea cea mai bună este că avem varianta finală, avem studiul de fezabilitate până la finalul anului și vom avea și indicatori tehnico-economici care să transforme drumul expres în autostradă. (...) Mă voi asigura că finanțarea o să vină, așa cum m-am asigurat și pentru celelalte puncte de infrastructură. (...) Până în 2026 ni s-a spus (n.r. - va fi finalizată autostrada A7, tronsonul Pașcani-Siret)”, a spus Florin Cîțu.

„Faptul că va fi autostradă de la București până la Siret pe coridorul 9, ne dă o perspectivă în discuțiile viitoare cu investitorii străini și cu investitorii români. (...) Avem și câteva semnale de genul că traseul este mult mai ușor, odată că nu sunt arii protejate sau restricții de mediu. Doi, este șes și nu sunt foarte multe lucruri complicate. Nu este nicio demolare care să fie propusă pe traseu, ceea ce este un mare lucru”, a spus președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Alte știri despre acest subiect:

Prim-ministrul Florin Cîțu în vizită la centrul de vaccinare drive trough din parcarea Shopping City Suceava: „Te vaccinezi în mașină. Ce poate să fie mai confortabil de atât?”

Premierul României anunță „o explozie a creșterii economice” în următorii patru ani: „Putem face și autostrăzi și spitale, lucruri care nu s-au făcut în 30 de ani de zile”

 

 

Adauga comentariu