VIDEO Șoferul care a accidentat mortal un pieton în apropierea pasarelei din Șcheia este un sucevean de 71 de ani

Ieri, în jurul orei 11.00, G.S. (71 de ani), din municipiul Suceava, conducea un autoturism marca Dacia Logan pe strada Humorului, din comuna Șcheia, dinspre Șcheia spre Suceava.

La un momnet dat, în apropierea trecerii pentru pietoni din zona pasarelei CFR de la ieșirea din comuna Șcheia către municipiul Suceava, a lovit cu mașina un pieton.

În urma accidentului, victima a suferit leziuni traumatice. Echipajul SMURD ajuns la fața locului au constatat decesul bărbatului lovit de mașină.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acestuia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu