VIDEO Șoferul rupt de beat, care a produs accidentul de pe Calea Obcinilor, conducea în zig-zag și a mai avariat două mașini înainte: „Îmi dați voie să vă arăt că vreau să mă duc acasă?”

În această sâmbătă, 11 aprilie 2020, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Neamț, conducea un autoturism marca Dacia Logan pe raza municipiului Suceava.

Plimbarea acestuia cu autoturismul s-a finalizat în intersecția bulevardului Calea Obcinilor cu strada Corneliu Coposu după ce bărbatul s-a oprit cu mașina într-un autoturism marca Audi, care se deplasa regulamentar în fața lui.

La fața locului a ajuns un echipaj de poliție. Șoferul Loganului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Până la producerea acestui accident rutier, individul a mai lovit cu autoturismul încă două mașini parcate pe strada 6 noiembrie din oraș.

„Am observat ceva în stație la Curcubeu, am văzut că era să îmi intre în partea laterală și m-am ferit eu de altul. M-am pus de acord cu domnul să îl opresc că ceva nu este în regulă cu el și când colo pe mine m-a boțit. Este țeapăn de beat, i-am oprit mașina eu, am luat cheile și i le-am dat domnului polițist”, a spus femeie în mașina căreia s-a izbit șoferul beat.

„Mergea șerpuit pe drum. Încercam să ne ferim de el. Am văzut că nu oprește, nu nimic, am oprit să-l blocăm”, a spus un bărbat ce a încercat să îl oprească pe șoferul rupt de beat.

Abia reușind să zică vreo două cuvinte consecutiv, protagonistul a spus că „Nu s-a întâmplat nimic”. Șoferul turmentat a venit cu o rugăminte ceva mai ciudată la adresa polițiștilor, anume să îl lase să le arată că vrea să meargă acasă.

Băi omule! Alo! Alo! Îmi dați voie să vă arăt că nu. nu... . Îmi dați voie să vă arăt că vreau să mă duc acasă și sunt aicea și nu... . Alo! Alo”, le-a spus șoferul, abia ținându-se pe picioare, polițiștilor și jandarmilor pe care i-a sâcâit puțin.

„El era bușit. El cred că a fugit de la locul accidentului. Mergea când pe banda I când pe banda a II-a”, a spus un trecător.

Pentru a ajunge în autospeciala Poliției, bărbatul, care acuza o ruptură, a fost ajutat de un polițist și un jandarm să se deplaseze și urce, respectiv să coboare, trotuarul.

Menționăm faptul că șoferul a purtat masca pe față mai mult în interiorul Logan-ului decât în afara acestuia.

În imagini se poate observa oglinda de pe partea dreaptă a mașinii fiind rabatată. Nu este exclusă varinata ca bărbatul să fi circulat cu oglinda rabatată tocmai de când a „rezolvat” cele două mașini de pe strada 6 noiembrie.

sursa foto: Facebook/ Dinu Zară

sursa video: monitorulsv.ro

 

 

Comentarii

Roxana Mariana

12.04.2020 09:22

Acest individ are permisul expirat din 2017 plus itp expirat la mașină. Numele meu este Dumitru Roxana și da lam oprit pentru a nu mai face alte nenorociri sunt mama soție și conștientizez ce se putea întâmpla mai departe dacă nu operam aceasta mașina

Adauga comentariu