VIDEO Șoseaua de centură a Sucevei o ia la vale cu două săptămâni înainte de recepția finală a lucrărilor. Nici asfaltul nu a mai avut răbdare și a început să zboare de pe carosabil

Șoseaua de centură a municipiului Suceava a fost inaugurată toamna trecută chiar dacă mai existau mai lucrări nefinalizate. Traficul rutier a fost deschis în aceste condiții, astfel că probleme s-au acutizat și problemele mici s-au dovedit a fi mult mai mari. Recent, constructorul a început lucrările la un viaduct de pe tronsonul Moara – Cumpărătura ce pare că vrea să o ia la vale. În zona respectivă se circulă alternativ pe o singură bandă, fiind montat un semafor.

Pe lângă problemele cu viaductul mai sunt și cele de la asfaltul din sensul giratoriul de la Moara, unde asfaltul practic a început să dispară de pe drum.

„Încă nu este făcută recepția finală și probabil fac revizia pentru că, din câte știu, între 15 – 20 iulie se face recepția finală a întregii lucrări. Nu cunosc, nu știu de ce se face la un viaduct ceva. Probabil că sunt forme din astea de întreținere. Nu știu. Am cerut și eu să închidă odată povestea asta centurii cu recepția finală că mai sunt și niște bani de plătit. Ei au avut pe tronsonul ăsta nou, au avut mult, au avut niște parapeți transversali cu niște indicatoare, am văzut că au mai lucrat. A mai fost de lucrat. A fost dat în funcțiune așa, dar au mai fost de retușat multe dintre lucruri”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

Povestea șoselei de centură a municipiului Suceava

Lucrările la șoseaua ocolitoare a Sucevei au fost începute în anul 2008.

Construcția șoselei de centură a fost făcută în două ture, în prima făcându-se tronsonul Pătrăuți – Șcheia (cinci kilometri), iar al doilea tronson Șcheia – Moara (peste șapte kilometri).

În anul 2015 a fost inaugurat primul tronson al șoselei de centură, respectiv cinci kilometri de șosea construiți în opt ani.

Lucrările la cel de-al doilea tronson au fost reluate în toamna anului 2018, moment în care erau finalizate în proporție de 87%. Valoarea contractului pentru cele 13 procente rămase s-a ridicat la suma de 72.828.000 de lei.

Inițial s-a anunțat faptul că cel de-al doilea tronson va fi terminat la data de 17 septembrie 2019, însă a fost deschis circulației cu 10 zile mai târziu de Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor din Guvernarea PSD.

Adauga comentariu