VIDEO Suceava, raiul românesc al contrabandiștilor de țigări. Recorder arată cât de bolnav este statul român și cum atacă când simte că îi este deconspirată mafia: „Totul este sub control”

Reporterii de la Recorder au arătat din nou cât de bogat este județul Suceava, în ceea ce privește potențialul afacerilor ilegale susținute de bugetari corupți. A venit rândul contrabandei de țigări. 

În reportajul celor de la Recorder se poate observa situația din stradă (unde se comercializează țigările venite de peste graniță, ca pâinea caldă), povestea din interiorul grupărilor de contrabandiști (prin Ionuț Cruț, fost colaborator al organelor de cercetare, infiltrat printre contrabandiști), scuzele și motivările polițiștilor de frontieră care spun că totul este „sub control”, înțelegerile dintre contrabandiști și polițiștii de frontieră și nu în ultimul rând avuțiile celor care învârt țigări de contrabandă.

„Milioane de pachete trec anual peste graniță și se vând în piețe, în văzul tuturor. Statul destructurează constant rețele de contrabandă și condamnă la închisoare interlopi fioroși, dar fenomenul merge nestingherit mai departe, sugerând că este condus din zone care rămân mereu neatinse. 

Polițiștii de frontieră colaborează cu traficanții și adună averi impresionante, însă nu li se întâmplă nimic. Șefii lor sunt filmați la petreceri cu contrabandiștii și înregistrați în timp ce aranjează acțiuni de contrabandă, dar nu li se întâmplă nimic. Procurorii țin dosare la sertar și abandonează piste care conduc către oameni din instituțiile statului, dar nu suportă nicio consecință. Traficanții își trimit copiii să devină polițiști și să păzească sectoarele de graniță unde părinții lor fac contrabandă, dar nimeni nu vede nicio problemă în asta”, arată Recorder.

Recorder a arătat cum statul român s-a folosit de Ionuț Cruț pentru a arăta oamenilor de rând cât de implicat este împotriva contrabandiștilor, iar pe urmă, când Cruț a adunat dovezi ce duceau spre oamenii din instituțiile statului, au întors armele împotriva bărbatului. Acestuia i s-au pus în cârcă acțiunile de contrabandă pentru care a fost autorizat chiar de statul român. Până la urmă, statul român a reușit să îl fugărească din țară pe Ionuț Cruț aruncându-l în mâinile contrabandiștilor. Bărbatul s-a refugiat în străinătate, fugind de posibilele răzbunări din partea celor pe care i-a supărat.

Câteva persoanele importante care apar în reportajul Recorder sunt celebrul contrabandist Arcadie Plămadă, zis „Codană” și Gheorghe Irimescu, cunoscut drept „Ghiță” în rândul contrabandiștilor (comisar-șef din cadrul Poliției de Frontieră Suceava). Recorder arată cum Ionuț Cruț l-a dat în vileag pe Irimescu, dar organele de cercetare au jonglat cu situația în așa fel încât „domnul” comisar-șef să scape basma curată. De asemenea, Cruț s-ar fi rugat de DIICOT să îl audieze în calitate de martor deoarece ar avea informații incriminatorii față de ofițerul de poliție de frontieră Ionel Ursachi.

Ionel Ursachi este un ofițer de la Poliția de Frontieră Brodina. Acesta provine dintr-o familie cunoscută în zona de graniță a Sucevei pentru activitățile de contrabandă. Tatăl lui Ionel, Constantin Ursachi a fost condamnat pentru contrabandă. Frații lui Constantin, respectiv Ilie Ursachi, zis „Fofi”, și Victor Ursachi nu sunt nici ei în necunoștință de cauză. Cel din urmă face colecție de condamnări pentru contrabandă, dar este în libertate. 

Cum-necum, Ionel Ursachi, care a devenit polițist de frontieră în anul 2019, a avut norocul de a fi repartizat chiar la el acasă, în sânul familiei sale.

Șeful de sector al Poliției de Frontieră Brodina are doar cuvinte de laudă la adresa lui Ionel Ursachi.

„Copilul ăsta are și realizări. Prinde, are capturi de țigări, de migranți, de absolut orice. Și chiar îi prinde și-și dă tot interesul și chiar și muncește copilul ăsta”, a spus Mihai Cihoschi, șeful de sector al PT Brodina.

Vă amintim faptul că polițiștii de frontieră și contrabandiștii nu s-au ferit din a se distra împreună și din a-și face fel și fel de „dedicații” la petreceri. În imagini apare Irimescu înconjurat de contrabandiști. La 48 de ani, probabil extenuat de cât a protejat frontiera, bravul comisar-șef Irimescu s-a pensionat.

Adauga comentariu