VIDEO Sute de protestatari, printre care și PSD-iști, au luat parte la protestul patronului de la Spartan: „Măcar Dragnea ne-a făcut circari, dar ne-a răspuns, ăștia nu ne răspund deloc”

Astăzi, 24 ianuarie 2020, de ziua Micii Uniri, la ora 15.00, Ștefan Mandachi, suceveanul care a construit primul metru de autostradă din Moldova, a organizat un protest. Evenimentul s-a desfășurat pe terenul unde este amplasat monumentul menționat.

Motivul principal al acestui manifest este faptul că Ludovic Orban nu a răspuns la o scrisoară în care era întrebat când va începe și când va termina lucrările la autostrada Moldovei. În aceeași scrisoare, premierul Ludovic Orban era întrebat și dacă autostrada va trece prin Suceava.

Spre surprinderea tuturor, la acest protest au luat parte câteva sute de oameni. În rândul participanților au fost văzuți și președintele PSD al municipiului Suceava Dan Ioan Cușnir și consilierul local PSD Andrei Păduraru.

În timpul protestului, un cetățean l-a întrebat pe Ștefan Mandachi ce mesaj are către Liviu Dragnea care anul trecut l-a făcut „șmecheraș”. Imediat patronul de la Spartan a răspuns zicând „Măcar Dragnea ne-a făcut circari, dar ne-a răspuns, ăștia nu ne răspund deloc”.

„Când plecăm către Guvernul României, către București, să putem pleca și noi ca niște oameni civilizați, nu să plecăm cu căruța. Le transmitem sănătate în continuare și să fie atenți cu noi”, a spus un manifestant.

În ton cu protestul, afaceristul sucevean a construit o bornă de mari dimensiuni ce a desevit astăzi și pe postul unei cutii poștale.

Sutele de oameni au scandat în cor „Vrem autostradă!”, „Ne-am săturat de scuze!” și „Ne-am săturat de voi!”.

Adauga comentariu