VIDEO Tânărul beat și fără permis, care s-a izbit cu un BMW într-un stâlp din centrul Sucevei, a fost reținut

Ieri, polițiștii suceveni l-au reținut pentru 24 de ore pe Alexandru Strîmbu (26 de ani), din municipiul Suceava, ca urmare a cercetărilor pentru accidentul rutier din seara de 28 iunie 2022, din centrul Sucevei. Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Vă amintim faptul că, în seara de 28 iunie 2022, în jurul orei 20.20, Sergiu Strîmbu (26 de ani), din municipiul Suceava, a condus un autoturism marca BMW pe strada Vasile Alecsandri dinspre strada Nicolae Bălcescu spre strada Petru Rareș. Când a ajuns în zona intersecției cu strada Curtea Domnească, a pierdut controlul mașinii, a acroșat bordura trotuarului din stânga și s-a oprit într-un stâlp din metal ce aparține rețelei publice de electricitate instalat pe trotuar.

După ce a produs accidentul, șoferul a încercat să fugă de la fața locului.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ.

În autoturism se afla și Daniel S. (50 de ani), din municipiul Suceava. Cei doi au refuzat să fie transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Strîmbu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Primul echipaj de poliție a ajuns la fața locului în circa două minute de la producerea evenimentului rutier.

În urma accidentului, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a urcat imaginile cu momentul producerii incidentului, adăugând descrierea: „Atunci când alergi mai bine decât conduci”.

 

Adauga comentariu