VIDEO Un drum din Sfântu Ilie a fost transformat într-o groapă de gunoi de cetățenii care locuiesc în zonă

Un drumul comunal din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia, din apropierea șoselei de centură a municipiului Suceava, a fost transformat de cetățeni într-o adevărată groapa de gunoi.

Primăria din localitate și Agenția de Protecția Mediului ar trebui să ia măsuri în acest caz, primăria să curețe drumul, iar cei de la APM să amendeze responsabilul pentru situația constatată de reporterii Ziar de Suceava.

Conform, locuitorilor din Sfântu Ilie, majoritatea gunoaielor a fost adusă de sucevenii care locuiesc în cartierul Obicni a municipiului Suceava, suceveni care își aruncă deșeurile rezultate în urma renovării apartamentelor.

Gunoiul a pus stăpânire pe întreaga lungime a drumului, iar pe alocuri deșeurile au ajuns chiar și pe șoseaua sau mai bine zis ulița din Sfântu Ilie.

Drumul respectiv ar trebui și el modernizat, dar de unde bani pentru astfel de investiții în cea mai bogată comună din județul Suceava?

 

Adauga comentariu